Poveşti la gura sobei – episodul 2 : Haggard la Cluj (partea 1)

După ce am văzut că primul episod a avut destul succes, am decis să scriu episodul 2. De data asta, la Cluj, la concert Haggard.                    

August 2008. Cu mult înainte de a afla că vine Scorpions, am sărit în sus cu altă ocazie. Haggard venea în Romania ! Îi ratasem in iarna aceluiaşi an, aşa că nu mai era loc să ratez şi anul ăsta. Am căutat oameni cu care să merge la concert, dar nu prea. Nimeni nu era atât de încântat. Bine, că până la concert mai era timp. Totul era pe 18 noiembrie. Perfect ! Între timp, un prieten, pe numele său adevărat Radu, îşi anunţă participarea la concert. Ne-am luat bilete de la Germanos, şi ne-am pus pe aşteptat.

17 noiembrie :

Plec cu Radu spre gară să punem la punct şi treaba cu transportul. 

Eu : Sărut mâna tanti !

Tanti : Hai să trăieşti.

Eu : La cât e tren spre Cluj, mâine dimineaţă mai exact?

Madam de la ghişeu, cu un sictir de ăla jegos îmi răspunde:

Tanti : Da tu crezi că mă uit acum să caut pentru mâine dimineaţă?

Eu : păi până acuma căutaţi şi ne şi spuneaţi .

Se uită ea la mine, probabil îi vorbisem în maghiară, deşi nu o ştiu. Până la urmă, a vazut că noi nu plecăm nicaieri şi aşteptăm ca la mâncare pe bon, îşi face curaj şi se uită.

Tanti :  3.30 de aici. E accelerat.

Eu : Când ajunge?

Tanti : 13.30

Eu : Bun doamnă. Mulţumim !

A mormăit ea acolo ceva, dar n-a băgat-o nimeni în seama. Am ajuns acasă şi somn, mai devereme aşa. După dezastrul de la Craiova, chiar am vrut să fie bine. De data asta vroiam să ajungem bine, să mâncăm şi noi la un restaurant ca tot omul, să bem o bere undeva în Cluj. Eu perosnal nu vroiam să merg după acelaşi tipar… Radu nu ştia ce înseamnă o plecare de asta.

Ora 3 fără 5. Ies pe poartă, destul de adormit, dar gândul că plec în jumate de oră mă facea să zâmbesc. Mă întâlnesc cu Radu pe la fix, în faţa la biserică şi hai – coborâre uşoară spre gară. Mă aprovizionez cu un pachet de ţigări(ce ieftine erau atunci), un bidon mic de cola şi intru în gară.

Eu : Bună dimineaţa. 2 bilete doamnă, pentru Cluj ! 

Aia se uită la noi câteva secunde, apoi îşi continua cititul din ziar. Mă uit mirat la ea, Radu mai avea oleaca şi bufnea în râs. La ghişeu era o femeie, o cucoana de aia, spaima fiecărui bărbat. Femeie de aia care nu râde, de aia care îţi sparge nasul dacă comentezi.Femeie de aia bătută de soartă, cu 2-3 copii, cu un bărbat care lucrează de rupe prin nu ştiu ce intreprindere 12/24. Femeie de aia care îşi regretă soarta, desigur, ştiţi şi voi exemplare de gen.

Eu : Doamnă ! V-am cerut două bilete pentru Cluj.

Numai ce o văd că se ridică şi vine mai aproape de geam şi….

Tanti : Aşa… şi?

Eu : Păi de ce nu ne serviţi? Aşa cum e normal?

Tanti : Băi, acasă la somn !

În momentul ăla am simţit cum o venă îmi explodase. Cum gura mă-tii vorbeşti duduie cu mine? Dar îmi păstrez calmul şi mă adresez la fel de calm.

Eu : Cum adică doamnă? Noi trebuie să fim diseară la Cluj !

Tanti : Nu mă interesează !

Eu deja făceam spume. Radu mai avea oleacă şi îi spărgea toneta în cap.

Eu : Doamnă, aş vrea să vorbesc cu cineva de la Poliţie, dacă nu e cu supărare.  Se poate? 

Tanti : Băi, mai uitaţi-vă şi voi la televizor. Voi nu vă uitaţi la televizor?

Eu : Nu prea…

Tanti : E problema voastră atunci.

Eu : Păi spune doamnă ! Ce s-a întâmplat?

Tanti : A deraiat un tren la Comăneşti. Iar până la 10 nu există nici o cursă !

Eu : Şi noi ce facem doamnă?

Tanti : Mergeţi acasă şi vă culcaţi !

Eu : Nici de la Bacău nu e nimic? Că mergem până acolo… numai să fie.

Tanti : Noi nu ştim nimic despre asta. Nu avem nici o informaţie.

Era 3 şi 25, sau ceva de gen. Băi ce facem? Ne era imposibil să admitem probabilitatea destul de mare in ratarea concertului. Deci varianta cu trenul de la Oneşti era aruncată. Am sunat nişte ‘prieteni’ care aveau maşini, să încerce să ne ducă până la Bacău. Plăteam noi benzina, normal. Dar nu degeaba i-am pus in ghilimele. Mai bine spui că nu vrei, nu îmi aduci mie scuze de gen : Nu mă lasă tata ! Da in p*** mea, ai 28 de ani ! În fine….. Îl sun pe un unchi de al meu şi acceptă.

Planurile de acasă, planuri s-au făcut !