Poate,maine…(partea III)

[…]
Ioana se trezise in dimineata urmatoare cu o usoara durere de cap. Se aranjase si se pregati pentru ziua ce tocmai incepuse. Il gasise in living pe Alexandr’,cu sticla de Jack goala in mana. Dormea.
– Oh…Alexandr’, ce dezastru ai facut aici. O sa imi ia toata ziua sa curat aici.
– “Nu cureti nimic…” spunand Alexandr’ ridicand putin capul pe de pe canapea. “Vino te rog, aseaza-te langa mine”
– Buna dimineata…
– Hai pregateste-te, iesim in oras la o cafea. Ce credeai? Ca am uitat?
[…]
Dupa vreo doua ore, se intoarse Alexandr’ acasa. Intre timp Ioana era la aeroport; Alexandr’ se tinuse se promisiune.
– “Acum sunt singur in toata casa”, spunand asta zambind isi scoase o tigara. Statea la masa din bucatarie si fuma usor. Dupa ce isi terminase tigara, isi aduse aminte de Kristina. Apela numarul ei si…
– Buna Kristina…
– Buna, cu cine vorbesc?
– Cu Alexandr’, ne-am cunoscut aseara la bar.
– Da desigur. Chiar asteptam telefonul tau.
– Tie foame?
– As putea sa mananc ceva…
– Pai cum facem?
– Ora 6, hotel Moskova.
– Perfect.
Inchise telefonul. Un moment de tacere il invalui complet. Dar isi lua inima in dinti si se ridica de la masa.
– “Ai intalnire Alexandr’, ce astepti?”, balbaind cuvintele deschise usa de la garderoba. Alese ceva simplu…
[…]
Se facuse ora 6. Intre timp Alexandr’ ajunse la restaurantul din hotelul Moskova.
– Numele va rog ?
– Alexandr’…
– Ah, ma scuzati. Haideti sa va conduc…
O zari. Era minunata; Kristina statea la o masa langa fereastra mare si privea pierduta fantana arteziana puternic luminata.
– Buna seara…
Atunci isi intoarse Kristina privirea spre el si…
– “Buna Alexandr’ “, un zambet cald ii accentua privirea.
– Doriti ceva de baut inainte?
– “Da…”, nu apuca sa termine ca il intrerupse Kristina.
– Ca deobicei. Stai linistit, e un vin bun. Ai incredere.
Zambi usor si…
– Spune-mi Kristina, cu ce te ocupi?
– Pai… am terminat management la Universitatea din Moskova si…
– Frumos, felicitari !
– Si acum sunt la firma la tatal meu. Dar…
– Eu?
– Da, tu !
– Eu inca invat de la tatal meu. El vrea sa se retraga si sa ma lase pe mine succesor. Am terminat si eu facultatea, dreptul mai exact…
– Sa inteleg ca tatal tau e in domeniu, de ai ales dreptul…
– Nu tocmai… sa zicem ca detine actiuni in afaceri cu gaz prin Extremul Orient.
– Foarte interesant… Si in rest? Cu ce te mai ocupi?
– “Pai prieteni, iesiri, mai mult am….”, nu apuca sa isi termine fraza si…
– V-ati hotarat?
– “Da”, continua Alexandr’, “specialitatea casei”.
– Buna alegere domnule!
Seara continua in liniste. Felul lui Alexandr’ de a fi o atragea complet pe Kristina.
– Alexandr’…
– Da Kristina?
Si nu apuca sa isi continue fraza ca o lacrima i se prelinse pe obrazul stang.
– “Ce s-a intamplat”, o intreba cu tarie si ii saruta mana.
– Nimic, doar ca…
– “Asta este seara noastra”, ii sopti usor la ureche, “e prea minunata si nu are rost sa o stricam”.
– Esti minunant Alexandr’!
– Hai sa iti arat ceva, vrei?
Un zambet ii inunda chipul…
– Da…
– Pai hai sa mergem.
Iesisera din restaurant. In fata lor se opri limuzina de lux pe care Alexandr’ o detinea.
– “Ce masina detine domnul”, spuse ea usor privindu-l pe Alexandr’, “mergem cu taxiul?”
– Poftim cheile domnule! O seara buna sa aveti in continuare.
– Ah… sa inteleg ca e a ta!
O privi putin, zambi si ii deschise portiera.
– Sa mergem! Nu ti-am zis ca vreau sa iti arat ceva?
Si plecasera. Nici unul din ei nu zicea nimic. El conducea incet pe strazile Moskovei, ea il privea uneori dar nu indraznea sa spuna ceva. Dupa cateva zeci de minute ajunsesera. Alexandr’ cobora repede din masina si ii deschise portiera Kristinei. Ii saruta mana si…
– Am ajuns draga Kristina.
Iesi din masina placut surprinsa de frumoasele lui gesturi.
– Hai…
Facu cati-va pasi, lasandu-si in urma pantofii si se opri.
– Doamne, e superb.
O intreaga metropola se afla la picioarele ei.
– Aici obisnuiam sa vin cand eram mai mic. Dar hai mai sus pe stanca.
O prinse de mana si o ajuta sa urce.
– Nu-ti fie frica. Nu-ti dau drumul.
Se priveau in ochi, in lumina lunii.
– Esti minunata…
Nu apuca sa termine si ea il saruta scurt. Zambi putin si o saruta usor…
Acum erau doar ei, in lumina lunii, deasupra lumii ca doi copii.

 

3 comments

  1. Finalllllyyyyyyyyy!
    Astept continuarea de secole 🙂
    Aaawwwsssooommmeee !

  2. bestial….dar vreau si continuarea 🙂 bravo andrei

Zi-mi ce ai pe suflet !

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: