Un basist, un blog şi câteva impresii(viaţa unui basist)

De când am vrut să fac asta. Ce fac eu în timpul meu, mai pe blog, mai ca muzician, mai ca frecator de mentă şi nu numai.

Când sunt la facultate

Luni încep faculta, aşa că ne întoarcem al vechile obiceiuri. Cum decurge o zi normală la facultă?

* Nu fac acum epopeea lu Mihailov :).

Mă trezesc dimineaţă(8-9 sau depinde). Intru în bucătărie şi dau drumul la laptop. Pe urmă pun un ibric de apă la fiert pentru cafea. Până fierbe, mă duc la baie pentru ritualul de dimineaţă(spălat pe faţă sau duş, dinţi, masele). Apoi mă duc în cameră, mă înarmez cu telefonu, ţigările şi bricheta şi cu paşi faini mă îndrept spre bucătărie. Deschid pagina de blog, statisticile, facebook-ul, twitter-ul. Fac cafeaua şi mă aşez, acolo la locul meu, sub centrala. După ce scriu ceva pe blog, dau pe revista presei şi mă apuc de citit. E musai să fumez cel puţin două ţigări şi să beau o cană mare de cafea tare. Pe urmă(după 2 ore), mă pun să mănânc. Am uitat… Dacă am cursuri, laboratoare, tăierea mielului şi dinalea, mă trezesc cu două ore înainte de începerea cursurilor, că doar aşa am şi eu timp să îmi beau cafeaua liniştit. Şi în caz că nu v-aţi dat seama, dacă un curs începe la ora 8 sau 10, eu nu mănânc nimic. Deabia atunci când mă întorc. Bun, continuăm. După ce mănânc, mai torn o cană de cafea(ibric de două cafele mari), mai trag două ţigări şi mă retrag vesel în camera mea. Asta e cam pe la ora 1-2. Filme până la 6-7, blog, postări, comenturi, citesc alte bloguri(bune, nu ca ăsta de-l citeşti acum), apoi mă întorc la bucătărie unde îmi fac ceva de mâncare. Mâncarea făcută de mine, e bună zic eu. Au mai zis şi alte persoane că e faină. De menţionat e că eu nu mă bazez niciodată pe o reţetă şi fac mancarea după cum îmi vine mie.

Perfect, după ce am mâncat, cobor la magazin, mă aprovizionez cu dulciuri, cola, îngheţată, îmi cumpăr ţigări şi mă bag iar pe postat, comentat şi citit alte bloguri. Blogurile citite de mine sunt : Arhi, VisUrât, TvDeCe, Moldoveanca, DeCeBlog şi Cătălina Platon.

Dacă e de o ieşeală, nu-i bai, nu refuz(deşi îmi e practic scârbă de Nebuloasa 2).

Somn? Când nu mai am ce face(2-3).

Când sunt acasă 

Când sunt acasă, deşi nu prea dorm acasă. Tot timpul se găseşte câte ceva. Cafeaua foarte rar la reşedinţa mea din Caragiale 2. La Mişu îmi beau cafeaua de dimineaţă şi dacă am o idee de blog, mă bag şi scriu. Apoi acasă, mănânc ceva, fumez sau nu şi mă bag la laptop. Scriu, citesc bloguri, urmăresc ştirile, pe urmă ies afară. Nu am o oră la care ajung acasă(am zis că ajung foarte rar să dorm acasă), nu am planuri mari pentru nimic. Fac multe lucruri în care mă simt bine.

Când e de o cântare, e logic că mă simt bine şi vin cu eterna frază : ‘Băi Mişule, o să fie de câcat!’. Cântare, beţie, lume şi voie bună, toate sunt aşa cum îmi place, păcat totuşi de promovare.

Gata, cam atât! 

6 comments

  1. In mine urla instinctu’ de conservare in timpul facultatii. Trageam de fiecare secunda de somn de dimineata*. Nici vorba sa ma trezesc cu o secunda mai devreme decat ora inceperii cursurilor/ laboratoarelor minus strictul necesar pentru sarit din pat, fugit la baie pentru programul obligatoriu de 3 in 1 (trezit**-spalat-racorit) si apoi golit vezica, fugit inapoi in camera, aruncat lucruri in ghiozdan, echipat***, aruncat ghiozdan in spate, iesit din casa incuiat si facut drumu’ pana la faculta.

    * Bineinteles, atunci cand aveam din ce somn sa ma trezesc. Pentru ca uneori nu ma mai culcam deloc.
    ** Temporar, desigur. Adormeam iar in metrou fara probleme. Chiar si stand in picioare.
    *** Minunea minunilor, nu mi-am luat niciodata pe dos ceva ce era la vedere. Am comis-o totusi de multe ori cu sosetele.

    1. *** =)) perfect

    1. ? ce ai păţit?

      1. Că mai pomenit în articol 😀

  2. intr-un cuvant viatza de student:)

Zi-mi ce ai pe suflet !

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: