Noi trăim bine

Eu chiar vreau să cred asta, sau să încerc măcar să înțeleg aceste cuvinte. Dacă o dăm pe parte teoretică, e bine, chiar se poate sta foarte bine aici în România. Pariu?

Dintr-un salariu minim pe economie în valoare de 670 lei :

– O pâine pe zi : 1,5 lei/buc X 30 zile = 45 lei/lună

– Chirie garsonieră(confort 3) : 150 lei/lună

– Utilități/întreținere : 200 lei/lună(consum extrem de redus)

Îți mai rămân și bani? Desigur!

Nu știu ce a fost pe perioada comunistă, nu mă pasionează, nu sunt nostalgic, nu plâng după niște vremuri prinse puțin(nu aș avea de ce).

Mi-e teamă să ajung la casa mea, să mor de foame și să mă înglodez în datorii. Mi-e teamă să ajung să am un copil și să-l aud că nu-i ajunge. Mi-e teamă de un job futut perfect din care să se aleagă praful, cu un program all day și un salariu demn de pușcăriaș la Ciorogârla. De o bătrânețe? Da cine ajunge acolo? 

Și azi mă uitam la tv, nu știu de ce am făcut asta. Și l-am văzut pe minerul Cozma cum se autoproclamă împărat peste ținuturile românești și cum își plănuia el ascensiunea în politică. El așa în principiu ar avea dreptate la faza să-i bage pe toți în pușcărie pentru tot ce au făcut. Dar nu mă, aici trebe dat jos tot, de la un butic PSD/PNL sau ce partide mai sunt, până la ultimul ministru. Toți jos, băgat embargou în casele lor și trimiși în Siberia. Pe urmă luat o mână de oameni capabili, cu un IQ mai mare decât 100 de săniuța vândută la colț și ușor ușor să se facă treabă.

Eu v-am zis. Eu vreau să prind vremuri bune. Cel puțin pentru mine, știu că sună egoist, dar bla bla trei surcele, altu nu-mi pune nimic pe masă. Și să am eu strictul necesar+, că nu aș avea nevoie de nimic mai mult. Știu ce înseamnă sărăcie, știu ce înseamnă să nu ai.

3 comments

  1. Adevărat. Chiar îmi povestea o prietenă aseară, ea fiind vânzătoare pentru câteva zile, că oamenii veneau şi cumpărau ca nebunii carne şi băutură de parcă venea sfârşitul 😆 Şi nu cantităţi mici ci cantităţi industriale 😆

Zi-mi ce ai pe suflet !

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: