Sunt un blogger amuzant

Pentru că v-am făcut de atâtea ori să râdeți, încep să cred că sunt un blogger amuzant.

Oare așa e?

Și pentru că v-am povestit de atâtea ori Epopea lui Rozmarin, v-am amuzat prin Povești la gura sobei și v-am organizat un concurs(fail =)) ), eu zic că merit să plec la Amsterdam. E un avantaj, și pentru mine și pentru voi. Dacă plec la Amsterdam, voi scrie un alt capitol Povești la gura sobei.

Așa că dacă tu cititorule, consideri că posturile mele au haz, dacă ai râs la necazul meu înșirat pe blog, dacă în unele dimineți îți aduc voia bună și zâmbetul pe buze, atunci votează-mă! Banner dreapta sus.

*Și dacă faci asta, promit să zic o rugăciune pentru tine.

Dacă nu votezi, nu e bai. Am să trăiesc toata viața în agonie. Am să îmi plâng de mila că nu am ajuns la Amsterdam. Am să mănânc numai pâine cu apă și am să mă retrag în munți la mănăstire. Voi avea numai coșmaruri cu tine călcând pe biletul  cu destinația Amsterdam :)).

Eu ca om? Sunt de treabă, râd când mă privesc copii și mă cheamă cuțu…. :))). Fac mișto de oricine și orice. Nu mă pot abține și caut nod în papură la fiecare.

Știu că la Amsterdam n-am să ajung, dar măcar am încercat. Și sper ca prin stilul meu de umor să amuz puțin juriul. Nu prea mult, că strică :). 

Şi hai totuşi să vă povestesc ceva hazliu.

Enjoy!

Prin septembrie 2008 aflu ca Scorpions va concerta in Craiova pe 23 Octombrie. Bucurie mare pe mine, atata timp cat vroiam sa ii vad mai repede. Bucuria era si mai mare cand am auzit ca totul va fi gratuit, deoarece erau zilele orasului Craiova(nu aveam bani, nu de alta). Bine ma, cat de tare. Fara sa stau pe ganduri mi-am sunat niste prieteni si ne-am pus pe pregatit. Marea pregateala insemna sa facem rost de bani, macar 100 de ron sa avem de drum :) ).

Si trece timpul. Intre timp gasca se anunta mare, circa 4 insi :) ). Eu, More, Cata, Andy.

Se face 23 octombrie. Pe o zi frumoasa de toamna, ne trezim pe la 2 dimineata din somnul de 1-2 ore dormite pe la Andy. Bausem cateva pahare intre prieteni, o gasca mare care ne imbarbata minut cu minut sa bem, sa bem sa fim fresh la Scorpions.

La 4 fix aveam autobuz spre Bucuresti. Sa nu va ganditi ca am plecat pe la 3.30, sa avem timp sa ajungem. Neah, am plecat la 4 fara un sfert si mai mult am alergat pe un drum de 25 de minute mers normal. Am luat cu noi mancare, doar cat sa tina de o masa, ca trebuia sa mai bagam si cele doua bidoane de tuica in ghiozdan. La autocar am avut prima surpriza, placuta desigur. Ni s-a facut reducere de grup, asa ca in loc de 40 de lei de caciula, am dat doar 30 de persoana. Am dormit ca nebunii in autocar, ca doar altceva nu aveam mai bun de facut.

Acum sa va spun teama noastra, a mea, a lui Cata si a lui Andy. Domnu More avea creasta si un flash in ureche, Un flash prin care se strecura foarte bine un deget jumate. De ce ne era teama? Pai nene, mergeam la Craiova, un oras plin de cocalari si tigani. Si din cate stiu, acesti 2 factori, noi si ei, se imbina ca nuca-n perete. 

Ajungem la Bucuresti undeva pe la orele 8-9 dimineata. Ce sa facem? Trenul spre Craiova pleaca la ora 11. Am luat bilete la Intercity, ca doar acceleratul ne statea in gat si faceam tot atata pana in Craiova. Dar nah, pe moment aveam si nu ne-am mai gandit ca : bai, trebuie sa ne ajunga banii”. Ne-am plimbat pe ici pe colo, timp in care Andy si More se jucau pe scarile rulante. Cum? Se asezau pe balustradele alea pe care pui mana. Pana cand una din ele s-a blocat si a trebuit sa ne facem nevazuti. Asta ne mai trebuia acum, sa mai platim si scara rulanta ;) ). De la cheltuit bani nu ne-am ferit. Ne-am facut poftele asa cum am stiut noi mai bine (fast-food si dulciuri).

Se face 11, ne imbarcam si plecam. Eram fericiti, aveam si de ce. Peste cateva ore bune canta Scorpions :) . Langa noi, erau niste olteni de la mama lor care ne-au mirosit imediat ca suntem moldoveni. Olteanul, un om trecut de 50 de ani, tot incerca sa-si ridice neamul in slavi, ca oltenii sunt asa si pe dincolo. Noi nu aveam treaba. Pana cand Andy a scos un bidon de tuica din ghiozdan. Desigur, ne-am pus pe drojdit :) ).

Olteanul – “Da-mi si mie sa vad ce marfa ai acolo !”

Andy – Poftim, raspunse Andy zambind pe sub mustati oferindu-i din plosca cu licoarea vietii.

Olteanul – “Vai de mine si de mine. Nu credeam ca la voi in Moldova se face tuica asa de buna.” , zicand asta, o lacrima i se prelinse pe obraz.

In gandul meu, “mai du-te in aia ! Tuica de perje bai fraiere, habar n-ai tu !”. Omul ne-a multumit frumos, a mai tras doua gaturi si a coborat pe undeva la Pitesti, cred. Urmatorul pe lista? Nasul :) ). Jucam noi poker pe gaturi de tuica, ne drojdeam bine. Dupa ceva timp eu am zis pas ca nu vroiam sa ajung intr-o stare de leguma. M-au urmat Cata si More. Andy a continuat fara nici un fel de probleme. Deja o luase putin pe ulei, dar continua in ciuda sfaturilor noastre. Va dati seama ca bautura aia era mana cereasca in conditiile in care noi eram treziti dupa 2 ore de somn dupa betie :) ). Nasul se baga si el in vorba. L-am corupt si pe el si pana la urma a pus sticla la gura. A tras niste gaturi de alea nesimtite de am zis ca se duce jos.

Nasul – “Ah… ca la mine la Botosani”

Opa, moldovean de-al nostru :) .

Ajungem si in Craiova in jurul orei 2.30 sau ceva de genul asta. Ne luam ramas bun de la Nas si coboram. Eram pe un taram nedescoperit de noi pana atunci. Eram singuri intr-un imens oras, fara sa stim pe cineva. Lasa ca ne descurcam, suntem baieti mari :) ). Intrebam in stanga si in dreapta cum sa ajungem pe velodrom. Toata lumea ne arata in aceeasi directie. Uite ca erau oameni de treaba si in ciuda faptului ca accentul nostru palea izbitor moldoveneste, ei si-au facut datoria de cetateni si ne-au aratat cel mai scurt drum. Pe naiba scurt. Orase mari, asta urasc la ele. Ca ai de mers pana iti curge sange din nas. Am mers cam o ora jumate daca nu ma insel, ca eram rupti toti patru in gura. Cand sa intram intr-un magazin sa ne luam tigari, un grup de tigani/coca ne taie calea. Nu s-a luat nimeni de noi, si-au continuat drumul, doar ca unul a scos o replica inteligenta.

Cocalar X – “Vartale da ce gaura ai in ureche vere. Hai ca iti dau eu o bucata de teava de 20 sa iti bagi acolo”

Se referea la More. Cred ca aia a fost una din cele mai bune replici, marca Coca/tigan :) . Si-a depasit limitele :) ).

Tigari? Aveam. Bautura? Aveam. Mancare? Aveam. Asa ca ne-am decis sa ne refugiem in parcul in care se afla si velodromul sa mancam.

Ne oprim in fata unui foisor facut din cupru 100%. Stam asa si ne uitam unu la altu si : ” iti dai seama? Daca dau tiganii navala aici?”. Dar in fine, nu stam mult si ne asezam pe o banca sa mancam. Da frate, ne era foarte foame si alt loc mai bun nu am gasit. Imi scot un sandwich si incep sa musc cu pofta. Dar nu dura prea mult acel fenomen placut care se petrecea, ca domnul More deschise borcanul. Cu ce? Zacusca! Doar stiti ca nu-mi place si nici nu o suport. Asta a facut ca eu sa imi iau lucrurile si sa ma duc pe banca alaturata sa pot manca linistit.

Mancam noi linistiti acolo, mai un gat de bere (tuica era pentru seara), si ne trezim cu Politia Comunitara. Pam pam ! Erau doi ciocoflenderi, unu gras si unu slab. Ala gras era mai tupeist ;) )).

Politaiul gras : Sa ai pofta !

Eu : multumesc frumos !

Dupa ce am multumit, am continuat sa musc cu aceeasi pofta din sandwich-ul ala bun :) ).

Politaiul gras : Ce tricou ai pe tine ma?

Eu ii arat : Immortal !

Politaiul gras : ouuuuu, frumos. Am fost si eu rocker si aveam plete, dar meseria na, m-a facut sa le dau jos.

In gandul meu, bravo tie ma !  Se duce la banca cealalta.

Politaiul gras : Pofta buna baieti.

Nu stiu daca a raspuns unu la urare. Se uita politaiul la tricouri si se opreste la unu. Nu mai tin minte exact, dar cineva avea un tricou cu nu stiu ce iar politaiul a spus ca nu-i place. Au mai stat un pic pana cand :

Politaiul gras : Ce te uiti asa urat bai?

Cata : Eu?

Politaiul gras : Da, tu! Crezi ca toti politistii de aici sunt la fel ca la voi in Moldova?

Cand am auzit, woa…. spume ! Imi venea sa ii arunc cu ceva in cap. Dar nu era loc de asa ceva, ca probabil am fi petrecut concertul la sectie :) ). Au plecat ei in treaba lor, ne-au urat distractie placuta si bauta intensa. Era pentru prima data cand nu luam amenda pentru baut in spatiu public. Plus ca ne-au laudat. Au zis ca asa se face, bravo noua. Strabati o tara intreaga sa vezi o trupa.

Ok. Am terminat de mancat (am mai lasat cate ceva, oricum foarte putin) si ne-am propus sa cercetam locurile. Stiti si voi, sa vedem unde e velodromul, cum e intrarea, cum sunt oamenii, daca sunt tonete de bautura (in caz ca se termina). Am pus bani si am cumparat o sticla de vin, un vin vechi care avea sa fie inceputul “bucuriei”.

Ora 4.30, ajungem pe velodrom. Sunetistii de la Scorpions faceau sunetul, in germana lor din care nu reuseam sa prind nici un cuvant, desi am facut 8 ani de germana in scoala :) ). Am asistat la aceste mici probe, noi si inca cativa la fel ca noi, veniti de nu stiu unde. Totul era amenjat bine, cu sunetistii in mijlocul velodromului. Totul era dat in doua, adica de la scena pana la sunet, era un culoar care despartea velodromul in doua. Asa ca noi am luat un cur de loc langa gard si ne-am pus sa bem, sa povestim, sa radem. 

Se face 6. Lumea incepea sa se adune. Am intrat putin pe mess de pe le telefon si aveam offline de la Cosmina, ca cica vine si ea, si daca e sa ne vedem la Craiova. Cosmina fiind din Pitesti, a plecat mult mai tarziu ca noi. Si cum stateam noi acolo, observ imediat langa mine o silueta. In gandul meu, bai asta e Cosmina. Imi seamana a Cosmina.

Ora 8. Lumea era adunata. Andy era beat, noi mai aveam un pic. Stateam exact in fata scenei, cei 4 fantastici, pardon si Cosmina a 5-a, si beam tuica si bere.

In deschidere a cantat o trupa, nu stiu ce trupa, nu-i mai tin minte numele. Au cantat covere si au facut-o bine. Nota 10, plus ca au cantat in deschidere la Scorpions. Bravo lor.

De pe aici incepe caderea :) ). Ii interzicem lui Andy sa mai bea, fiindca deja se clatina rau. 

Ora 9 jumate :

“Welcome to Humanity, this is Hour 1″ 

Si incepe. Incepe un show de zile mari. Nu apuc sa prind bine prima piesa ca Andy cade secerat. O doamne :) ). Vai cat pacat ca nu va pot arata cum statea :) ). Statea in fund sprijinit de picioarele mele, Cata il tine de mana sa nu cada in laturi. Andy mai era capabil sa scoata mana prin gard si sa o fluture, de acolo de jos. Nu stiu de unde, dar a stat un pic si a prins putere si numa ca il vedem trecand prin gard ajungand in culoarul care facea legatura cu sunetistul. Va dati seama? El singur nebun acolo urla cu mainile in aer ! In prima faza l-au cumintit jandarmii care l-au bagat inapoi in multime.

Andy injura. Era suparat ca jandarmii nu i-au dat voie sa stea acolo :) ).

Andy – Ia dati-va la o parte.

Si iese iar prin gard. La fel, urla, se simtea bine. Au revenit jandarmii, l-au bagat din nou in multime. De data asta il atentionasera ca daca mai iese odata, o sa iasa de tot. Bun ! Cam de pe acum, era ora 10, Andy epuizat se prabuseste. Na belea. Noi radeam si cantam. In cele din urma au venit jandarmii, au intrebat ce e cu el si l-au luat de acolo. Catalin s-a oferit sa mearga cu el. Asa ca, am ramas eu cu More si Cosmina. La Andy in ghiozdan erau toate (telefoane, acte, bani), ca nu se gandea nimeni ca se va ajunge asa :) ).

Nu are rost sa mai zic despre concert. Atat doar ca a fost bestial si am reusit sa ii vad, live, din fata scenei chiar.

Pe la 11 jumate s-a termina concertul. Eu cu More si Cosmina eram cu zambetele pe buze, cat de tare, o doamne. Acum hai sa ii gasim pe Andy si Cata. Tin sa precizez ca aveam tren la 12.40 si aveam de mers vreo cativa kilometri buni sa ajungem la gara.

Hai să îi găsim pe Andy şi Cătă. Plecăm noi trei, eu, More si Cosmina printr-o îmbulzeală de îţi venea să izbeşti în stânga şi în dreapta. La un moment dat, mă uit în spate şi observ cu stupoare că More şi Cosmina nu mai erau. Mă mai uit în stânga, în dreapta şi nimic. În gândul meu vuiau întrebările. Băi, acuma ce fac? Numai ce îl aud pe Cătă că striga după mine.

M-am întors şi i-am zărit pe cei doi undeva în păduricea din jurul velodromului. Bun, până acum e bine. Măcar i-am găsit. Andy dormea, îi era rău probabil :) .

Eu : Băi Cătă, trebuie să ne grăbim ! La 1 fără 20 avem tren.

Cătă : Păi hai ajută-mă să-l ridic pe ăsta.

Dar nu a terminat repede de zis, că ne şi trezim cu o patrulă de jandarmerie.

Jandarm1 : Ce are ăsta mă? Nu şi-a revenit? Udaţi-l să-şi revină !

Jandarm2 : Uite-i mă şi pe aştia :) . Numai moldovenii pot să facă aşa ceva.

Mintea mea : Hai sictir băi panaramă !

Se ridică Andy, mormăie puţin acolo (înjura jandarmii :) ), şi noi :

Noi : hai Andy că pierdem trenul !

Andy : bag p*** în jandarmii Craiovei !

Noi : Mişcă mă !

Şi de acum începe fuga noastră din Craiova. Alergam prin parc, toţi trei pană când trec doi jandarmi pe lângă Andy iar Andy le arată muie. Nu şi-a dat seama că din faţă mai veneau trei. Ăia trei n-au stat pe gânduri şi l-au imobilizat imediat.

Noi : hai domnule, că pierdem trenul !

Jandarm 3 : Băi dacă te mai văd pe aici, te duc la secţie. Ai înţeles?

Andy mormăie ceva şi pleacă.

Mergem noi cât mergem iar Andy tot rămânea în urmă.

Noi : Hai bă, mişcă !

Andy : bag p*** în jandarmii Craiovei !

Noi : băi taci băi că se i-au aştia de noi.

Andy : bag p*** în cocalarii Craiovei !

Cătă : Amon, dacă se leagă cineva de noi, nu-l cunoaştem :) .

Eu : Bun !

Noi : Mişcă bă !!!

Andy : Bag p*** în toată Craiova !

Şi ajungem în gară. Asta era pe la ora 12.35. Alergăm repede la ghişeu, cerem trei bilete, aia ne aleargă şi mai tare, că pierdem trenul. Ieşim pe peron, şi vedem un tren. Noi oricum nu ştiam la ce peron să mergem. Intrăm în primul tren. Ne facem comozi, şi nu ştiu ce l-a făcut pe Cătă să întrebe :

Cătă : Nu vă supăraţi, trenul ăsta merge la Bucureşti nu?

Domn : Nu ! Ăsta merge la Timişoara !

Când am auzit, hai să alergăm. Ieşim din tren şi vedem la o altă linie trenul nostru. Când ajungem să urcăm în tren, ne dăm seama că Andy nu mai era :) ). 

Noi : Andy ! Andy!

Şi nimic.

Noi : Andy ! Andy !!

Andy sărind din tren : Da băh !!!

Noi : hai băi aici, că ăsta e trenul nostru !

Şi aleargă Andy să ne prindă din urmă. Urcăm în tren, ne facem loc printre mulţime şi găsim un compartiment liber. Gata, ăsta era al nostru, şi oricine venea, nu avea loc. Noi vroiam să dormim. Eram plecaţi de o zi şi jumătate de acasă. Ne-am făcut comozi in compartiment, am scos cea mai rămas din mâncare şi ajungem să realizăm că starea de beţie nu ţine veşnic, iar arşiţa o să-şi facă cât de curând simţită prezenţa. Bun bun, stingem, dar cu ce? 

Eu : cătă, da oare More unde a rămas?

More : Da naiba ştie. Lasă că ajungem acasă şi dăm noi cumva de el. ;) .

Eu : Bun!

Am mai stat puţin de vorbă cu Cătă (cu Andy nu prea era de vorbă, aproape dormea=) şi m-am pus la somn şi eu, că nu mai era de pierdut vremea. Aveam un drum lung în faţa, un compartiment în care nu se aprindeau becurile, totul era perfect ! Dar nu apuc să moţăi prea mult că intră naşu.

Naşu : Bună seara, biletele sau abonamentele de călătorie la control !

Mă ridic să iau biletul de la Andy, că el era prea în sevraj :) ). Intind biletele, şi numai ce face un pas in compartiment. Probabil a simţit ceva, ceva ce i-a străpuns fiecare neuron în parte, că :

Naşu : Mai spălati-vă în dumnezeii mamii voastre !

Şi iese. De ce a zis asta? Păi staţi că nu v-am povestit totul. Noi ne descălţasem înainte să ne punem la somn. Acum e clar de ce nenea naşu a plecat în grabă de la compartimentul nostru? 

Bun. Pe bilet scria că trebuie să ajungem in Bucureşti la 5.30. Perfect, somn !

Numai că, din somnul meu în care mă afundam serios, din visele pe care urmam să le explorez, mă trezeşte cineva. Era telefonul. Mă uit la el şi văd un număr necunoscut. Cine mama dracu să fie? Dar raspund, politicos, aşa cum fac eu deobicei :

Eu : Alo da?

Necunoscutul : Bă Amon, sunt More bă !

Eu : Unde eşti mă tâmpenie?

More : Am plecat cu rapidul de 2.30. Voi de ce aţi plecat mai repede?

Eu : Păi că nu aveam bani de rapid mă ! Tu de unde ai avut bani de rapid?

More : Lasă că vă explic ! Când ajungeţi să mă aşteptaţi şi pe mine….

Eu : da mă da ! Stai liniştit !

Se face 5.30 şi trenul nostru intră în gară. Noi, cu gurile si gâtlejele uscate, ne târam uşor uşor să ajungem undeva. Nu ştim unde mai exact :) . Tigări nema, apă nema, bani (doar pentru bilete Bucuresti – Adjud). Norocul nostru a aparut din partea lui Cătă, care a intrat în primul magazin şi a cumpărat un bidon de apă minerală şi un pachet de ţigări(chiar dacă el nu era fumător). Apa aia a fost cea mai bună, iar ţigara care a urmat, a fost probabil una din cele mai tari lucruri existente :) .

Ne-am retras în sala de aşteptare, unde ne aştepta un somn de toata frumuseţea. Poza următoare va descrie perfect calvarul prin care treceam noi atunci. Este poză făcută atunci, cu o tâmpenie de telefon(o aveam eu in dotare)

 

Pe la 8 jumate mă trezesc şi nu ştiu ce m-a făcut să privescc spre uşa. La uşa stătea domnul More şi aştepta ca noi să ne trezim. De intrat nu putea să intre, că nu avea bilet. Am pus toţi trei chetă să-i cumpărăm lu’ More bilet. De ce nu mai avea More bani? Defapt cum a venit el cu rapidul, dacă avea mai puţin decât noi? Simplu. De bani a cumpărat tigări şi bere. Cu trenul? Fără bilet (nu ştiu cum :) ).

Mai stăm cât mai stăm şi hai să ne întâlnim cu Alex. Bun, hai ! Ieşim din gară şi întrebăm o tanti să ne spună cu ce ajungem la Plazza, sau ceva de gen. Ne spune aia, şi ne urcăm in tramvai. De ajuns, am ajuns undeva departe :) ), în nici un caz unde trebuia :) . Bilete aveam dar nu le compostaserăm. Noroc prea mult nu am avut, că la ultima staţie au urcat doi jandarmi şi doi controlori. Degeaba le-am spus noi că noi nu ştiam că trebuie compostate, că la noi nu există aşa ceva, să ne ierte că suntem doar în trecere. Răspunsul la toate astea a venit sublim :

Controloru : Lasă-ne bă ! Numai moldovenii pot să facă aşa ceva!

Simţeam cum mi se punea ceva pe creier. Dar în fine. Amendă la RATB ? Bifat ! Am lăsat moartă şi întâlnirea cu Alex şi ne-am întors în Gara de Nord. Din punctul ăsta, urmează un interval de boschetăreală. Apă de la cişmea şi pâine. Rupţi în gură, nu aveam chef de nimic.

La 1.30 ne urcăm în tren şi plecăm. Personal, ce credeaţi? Doar de aşa ceva mai aveam noi bani. Şi chill chill, doar până în Adjud. De la Adjud la Oneşti era ceva în gen : d-zeu cu mila (40 de km).

Pe la 6, Andy o sună pe maicăsa să încerce cumva să ne scoată din belea. În primă fază, maicăsa nu a vrut să audă, dar ne-a sunat după jumătate de oră şi ne-a dat vestea magnifică. Trimise microbuz după noi ! În fericirea noastră, am vrut să profităm şi de ultimele minute petrecute în tren. Ne-am descălţat toţi patru. Mai departe nu vă mai spun(îţi cădea părul din nas, şi probabil daca erai prea mult expus acolo, ajungeai să ai ameţeli). 

The end !

Acest articol participă la concursul BlogJuan inițiat de Danone Cremosso.

Votează-mă ciocoflendere, nu fi rău! 

6 comments

  1. 1) Bannerule in dreapta sus (Nu in stanga,cel putin la mine)
    2) Votat >:P
    3) Mult noroc la concurs…sa imi scri daca ajungi in Amsterdam !

    1. scuze, ma luase valu:))

  2. AdamBlack · · Reply

    am votat…80 cu al meu
    bafta in continuare 🙂

    1. Multumesc, să trăiești 😀

  3. […] Andrei Gondos, Daniel Urda şi Fechiţă Bogdan merită felicitaţi fiindcă au ajuns în finala, au atras mai multe voturi decat alţi concurenţi, şi au şanse mari pentru alte acţiuni similare daca merg în continuare pe acelaşi drum. […]

  4. […] lui Andrei Gondos, Daniel Urda , Fechită Bogdan Cucu Vlad, Bogdan Antohe, Gabriel Aldea,  Ovi […]

Zi-mi ce ai pe suflet !

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: