365 (partea I)

*orice asemănare cu realitatea este pur intenționată. Asta pentru că nu cu mult timp în urmă, pot spune că am întâlnit doi copii frumoși cu o poveste de dragoste superbă. Din diverse motive numele sunt total fictive, adevărata poveste fiind în mintea mea.

Își puse ceasul să sune dimineață la ora 6 și se așeză pe patul ei mare din cameră. A doua zi dimineață o aștepta un interviu important. Îl aștepta de mai bine de 2 ani iar acum în sfârșit îl obținuse.
– Diana?
Deschise ochii și…
– Mamă?
– E ora 6 și 10, hai că te așteaptă un interviu!
– Nu a sunat ceasul?
– Ba da, dar probabil nu l-ai auzit.
După o oră era gata de plecare. Se urcă în autobuzul 365 și se așeză pe un loc la fereastră. Îi dau gata, își tot spunea în gând.
– Domnișoară, vă rog să-mi arătați biletul.
Ea nu băgă de seamă și…
– Domnișoară?
– Ah… Mă scuzați! Poftim!
După câteva minute ajunse în fața universității. Se oprise puțin în fața clădirii, trase aer în piept și urcă scările.
————-
– I-am dat gata!
Spuse ea ușurată dupa ce ieșise pe ușa Universității. Obținuse bursa mult visată din Anglia.
– Și? Ce ai făcut?
O întrebă Alexandra care o aștepta afară.
Dar Diana, îngândurată…
– Din păcate…
– Să nu-mi spui că l-ai picat…
– Alexandra, din păcate… la anu, drumurile noastre se vor desparte…
Atunci Alexandra o strânse în brațe și…
– Știam ca ai să-i dai gata! Felicitări iubita! Hai să bem o cafea, trebuie sa sărbătorim.
Cu un zâmbet larg, Diana acceptă invitația.
– Și? Cum e când te gândești că la anu pe vremea asta ai să pleci în Anglia la facultate?
– Mă simt excelent. Sper să treacă și ultimul an de liceu cât mai repede. Un singur lucru regret totuși…
– Cum ar fi?
– Păi Alexandra… Noi suntem cele mai bune prietene și ne știm de o viață. O sa-mi fie greu…
– Ei, lasă că ai sa te obișnuiești. Din păcate eu nu pot să vin, dar lasă că mai e pâna atunci. Hai bea cafeaua că se racește.
– Cum mai merge treaba cu Daniel? Sunteți bine?
– …mă gândesc să mă despart de el…
– De ce Alexandra? Cum să faci asta? Ce s-a întâmplat?
– El a ales discotecile și barurile și de mine a cam uitat…
– Eu zic să îl cauți și să-l pui în tema cu anumite aspecte. Totuși exiști și tu în viața lui și până la urmă trebuie să aleagă.
– Lasă că vom discuta. Dar tu iubita, tu de când nu ai mai avut un prieten? Te-a obsedat atât de tare toată treaba asta cu facultatea încât ai și uitat de tine.
Diana se înroșise și lăsă capul în jos.
– Hai să-ți găsim și ție un iubit, doar mai ai un și apoi pleci. Și acolo nu-ți garantez că vei vedea baieți frumoși. Ce spui de tipul de la bar?
– Alexandra, am și eu gusturi.
– Dar tipul ăla de la masa din mijloc? Arată bine, e frumușel și ți-ar sta bine cu el.
– E prea sofisticat.
– Cum?
Și începu să râda.
– Nu, nu-mi place. Vreau ceva simplu, simpatic și să știe să se comporte cu mine.
– Bine Diana.. Cum crezi.
Defapt ochii Dianei erau ațintiți la masa din colț de când s-au așezat la masă. La masa din colț era un tip cu ochelari care scria pe un caiet.

Între timp, la masa din colț.

– Îți mai aduc o cafea?
– Da mersi!
Și se afundă din nou în scris.
– Iar ai probleme la facultate Mihai? De atâtea ori în perioada asta stai și înveți pentru examene.
Nu băgă de seama și continuă. Mihai nu-și luase examenele din anul ce tocmai trecuse și mai avea nevoie doar de câteva puncte.
– Poftim cafeaua Mihai.
– Mersi Lia. Hai stai și tu la o țigară, oricum nu e plin.
– Mulțumesc.
– Nu mă descurc deloc la filozofie… Și cred că pic examenu. Se pare că nu e ziua mea cea mai bună, ar trebui să-mi fac griji?
– De ce mă întrebi pe mine? Eu m-am săturat de locul ăsta până peste cap și aș pleca, dar… unde?
– Păi la facultate nu mai dai?
– De unde bani?
– Cam așa e.
– Hai că dacă treci examenul, te scoți cu o cină în oraș.
– Da? Păi cu cine?
– Uite cu tipa de acolo, care se uită la tine de când a venit.
– Ce să vadă ea la mine măi Lia?
– Ehe Mihai, dacă nu aș avea prieten, al meu ai fi.
– Pardon?
– Hai că am treabă. Ne auzim.
Și se întoarse la treabă. Mihai stătu puțin pe gânduri, se uită de câteva ori la Diana și zâmbi. Diana nu zâmbea, ci doar îl privea. Luase o gura de cafea și se ridică. Cu pași mici se îndrepta spre Diana. Încerca să-și facă un mic dialog în minte, dar nu prea îi ieșea. Când să ajungă aproape de masa la care se aflau Diana și Alexandra, se opri.
– Nu-i o idee bună, își spuse în minte și se întoarse la masa lui.
Alexandra îl privi cum se întoarce și…
– Pe el îl vrei?
– Nu!
– Ciudate gusturi mai ai și tu Diana. De când am ajuns aici, numai la el te uiți.
Se inroși și…
– Ei, hai să mergem.
– Nu-l saluți?
– Hai să mergem.
Și plecaseră. Mihai se opri din scris și privi îngândurat spre ușă.
Fără să realizeze, Diana simțea o atracție pentru Mihai, dar merse mai departe cu gândul că a fost ceva doar de moment.
– De ce nu te-ai dus la ea?
– și ce vroiai să-i spun?
– Să o saluți măcar, dar tu ai plecat cu coada între picioare. Prima impresie contează, asta în caz că nu știai.
Rămase pe gânduri la masa lui din colțul cafenelei. Imaginea ei îl făcea să tresară, dar momentul oricum trecuse. Luă o gură de cafea și…
– Lasă Lia, poate data viitoare!

Continuare

Zi-mi ce ai pe suflet !

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: