Scrisoare pentru ea

Îmi amintesc și acum, parcă ar fi fost ieri, momentul în care noi doi ne-am cunoscut. Poate nici tu nu l-ai uitat și probabil a fost o binecuvântare să te cunosc. Și poate, cineva chiar s-a uitat la noi atunci și ne-a făcut unul pentru altul.

De fapt cum puteam să uit? Când tu mi-ai cerut o țigară și o fumai ușor iar atunci pentru prima oară mi-ai zâmbit. Zâmbetul tău de atunci îl am și acum în minte. Era un zâmbet atât de inocent, atât de cald și frumos.

Apoi când ne-am revăzut după ceva vreme… îți mai aduci aminte? Ne-am întâlnit într-un loc atât de frumos la care țineam foarte mult(asta la vremea respectivă). M-ai întrebat de viață, ce mai fac, unde învăț, prin ce anturaje mă plimb și ai zâmbit atunci când ți-am spus lucrurile pe care mă bazez. A fost frumos atunci.

Dar când te-am luat pentru prima dată de mână? Ce dulce ai fost atunci. Țin minte că ai rămas fără cuvinte, iar eu pentru moment m-am simțit ca un mic copil.

Din scurta mea scrisoare, pentru tine iubito, nu cred că se va înțelege ceva… dar până la urmă eu știu ce am vrut să spun. Și dacă ai citit până aici, înseamnă că nu te-ai plictisit.

Au trecut anii, drumurile noastre s-au despărțit de câteva ori și poate din asta am învățat amândoi câte ceva. Și poate așa a fost mai bine… eu am învățat multe.

Iar după un timp, drumurile noastre s-au adunat. Te-am întâlnit după un an și ceva, am băut o cafea. Îmi era dor de tine, vroiam să-ți mai fur un zâmbet. Și chiar ți l-am furat… scuză-mă te rog. Mă priveai din colțul opus, sorbeai din cafea și fumai ușor. Ce mi-aș fi dorit să mă aflu atunci în locul acelei țigări. Îți priveam fiecare mișcare, îți urmăream fiecare gest – cât de rafinată, cât de dulce erai. Și iar m-ai întrebat cum o mai duc, iar m-ai întrebat ce mai fac. Eu ți-am zâmbit și ți-am răspuns, nu mai știu ce.

După câteva zile mi-ai dat mesaj – mi-ai spus că te-ai simțit extraordinar de bine. Știu că nu ai vrut să mă suni, probabil nu aveai curaj să-mi spui asta la telefon. După asta mi-am adus aminte de inocența ta. Te-am sunat… îți mai aduci aminte? Te-am invitat la o plimbare și ai zis da, fără nici un fel de ezitare. Ai lăsat tot și ai ieșit cu mine. Era seară și ne-am oprit pe banca cu amintiri. Da, da, banca de sub cei doi tei. Un miros de tei, un miros de început de toamnă. Te-am luat de mână, ai tresărit exact ca la prima întâlnire. Deja era prea mult să mai pot întoarce ceva. Te doream din nou. Dar nu te-am sărutat, nu am vrut să fac asta. Am vrut să aștept momentul potrivit.

Apoi am trecut pe la tine, mi-am băut cafeaua la tine. Ne-am pus la un film și te-am luat în brațe. Stăteai cu capul pe pieptul meu iar cu mână îmi strângeai tricoul. Îți mângâiam chipul, zâmbeam. Apoi ai ridicat capul, m-ai privit. Ce ochi frumoși.

Ce a urmat? Mă mai urmărești puiule? Sau ai lăsat textul baltă pe drum. Dar poate vrei să-ți aduci aminte.

Te-am privit și m-am apropiat ușor de tine. Cred că a durat undeva la un minut sau două tot schimbul ăsta de priviri. Nu am avut curaj să-ți spun ceva, era prea frumos să stric momentul cu o discuție, cu niște cuvinte care oricum nu acopereau frumusețea momentului. Apoi te-am sărutat – te-am sărutat lung, îți simțeam fiecare centimetru din buzele tale dulci. Dulci mai erau buzele tale. Și pot spune că al dracu de bine mai miroseai, scuză-mi limbajul, dar așa a fost. Parcă te-ai fi pregătit 10 ani pentru acel moment – atât de bine a fost. Eram cald, mă înroșisem, eram din nou un copil. Îți mulțumesc că mi-ai redat zâmbetul.

Acum după atâta timp, tot ce am scris mai sus, parcă e prea puțin. Nu găsesc cuvintele potrivite să-ți spun cât de mult te iubesc, cât de mult ador să te am în preajmă.

Ador să-ți văd chipul, aș sta așa 1000 de ani să te privesc, să-ți privesc chipul frumos. Apoi încă 2000 de ani te-aș săruta, dulce și lung.

Ai citit până aici iubito? Înseamnă că nu te-am plictisit și vrei să vezi sfârșitul.

 De fapt nu există sfârșit. Nu există așa ceva. Povestea noastră nu are sfârșit…

Te iubesc, te iubesc foarte mult!

Asta a fost o scrisoare pentru tine iubito. Nu sunt în stare să acopăr în cuvinte tot ce simt pentru tine. Aș scrie poate un roman despre tine, despre ce simt pentru tine și tot nu aș spune tot.

Dar poate printr-un sincer te iubesc, acopăr tot.

12 comments

  1. Auuuuu:x ce drăguţ! Să fiţi fericiţi, să vă iubiţi în continuare!

  2. Wow.
    Tipa e o norocoasa si trei sferturi.
    Si tu la fel.
    Felicitarile mele =]!

      1. si imi place cum scrii. a mia oara.

      2. mulțumesc:X

  3. ah da. jur ca aceasta chestiune numita iubire inocenta e cea mai simpatica. si cea mai frumoasa… cand totul se complica… nu mai e la fe, in pana mea. 🙂

    1. fel*

  4. Foarte Foarte frumos…iubiti-va mult,

    1. Desigur. De cine altcineva?

  5. Pai na nu stiam cu certitudine daca e ea!Frumos!Felicitari!Va sta minunat impreuna! P

    1. Mulțumim Iustina 😀

  6. Cat m-a emotionat!

Zi-mi ce ai pe suflet !

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: