Și la anul care vine

Ăsta e postul cu urările de rigoare, cu tot tacâmul și tot ce trebuie.

Dragii mei cititori, dragii mei prieteni, dragi hateri.

Vă scriu de aici din Caragiale 2, mai exact din fața unui laptop. A fost un an plin de succesuri, eșecuri, realizăruri și multe altele. A fost un an în care am plâns în simfonii, am râs împreună, am iubit și ne-am amăgit. A fost un al schimbărilor, un an în care noi toți am aflat multe. În care am deschis ochii, am tras linii, am selectat. Un an penal uneori în care mai mulți sau mai puțini s-au înjurat ca la ușa cortului de neam și cele sfinte. Un an în care am băut mai multă cafea decât apă și am fumat mai multe țigări decât respirat O2 în stare pură :)). Un an în care mulți dictatori au căzut, multe state și-au recâștigat așa-zisă libertate (pe naiba).

Dar la anul care vine? Oare câte or mai fi?

A trecut un an de zile și nu-mi vine să cred. Anul trecut aveam planuri mărețe, dar știți și voi…

Știu că sună nașpa și ați mai auzit asta. Știu că printre voi se află și pupincuriști care vor încerca să-mi fută fiecare neuron. Dar cu toate astea, eu sunt pașnic.

Urarea mea pentru toți (absolut toată lumea) 

 Anul acesta, cei care mi-au fost prieteni buni mi-au arătat asta. Dar urarea mea se adresează și celor cu care am rupt orice legătură sau cu care am ajuns la cuțite.

Dragii mei! Să trăiți și să aveți parte de multă sănătate. Micile bucurii să vă coloreze viața, să vă bucurați de cele mai mici lucruri de pe lumea asta că nu se știe niciodată. Să iubiți, să arătați afecțiune și să fiți înțelegători. Nu mai fiți atât de răi, este loc, mult loc de mai bine. Veți vedea mai târziu că supărările pentru orice nimic nu vor mai conta.

Eu, în astă minunată zi de 30 decembrie 2011, la această oră…. de fapt din momentul ăsta, eu iert pe toată lumea. Cine mi-a cauzat neplăceri sau cine a încercat să-mi facă foarte mult rău (o doamne :)) ), să fie sănătos și să aibă parte de ce este mai bun pe lumea asta. Eu vă iert și vreau să știți că personal nu mai am nimic cu voi. Dacă voi o să purtați râcă pe mine la fel ca până acum, nu este nici un fel de problemă, este chiar problema voastră. Eu măcar sunt împăcat cu mine și am să intru împăcat în noul an.

Să trăiți dragii mei cititori, dragii mei prieteni și dragii mei hateri.

5 comments

  1. Si pe mine ma ierti?:)) Pentru serile in care te contraziceam si-mi promiteai bataie?:))

    1. te-am iertat deja. Am iertat pe toată lumea😀

  2. Mi se pare mie sau ai Alzheimer, ori te consideri geamanul lui Isus Cristos…
    Eu una nu as putea ierta pe toata lumea…sigur ar mai fi o persoana-doua pe care as purta o ura de nedescris… (Sunt doua persoane pe care le urasc din tot sufletul, de mica am ura asta pentru ele:)) )

    1. Nu mă cred nici un fel de urmaș al unei entități inexistente, înțelege!
      Pur și simplu, am iertat pe toată lumea. Nu mai port ură nimănui, nu mai am nici un fel de problemă cu nimeni. Crede-mă că e grele, dar așa e mult mai bine. De ce să mă stresez cu nimicurile altora?
      Începem un nou capitol. Să trăim și dinalea

Zi-mi ce ai pe suflet !

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: