Da profesorii nu sunt și ei oameni?

De mic copil am văzut liniile trase de anumiți profesori, învățători și educatori. Așa cum trasau ei linii între noi, cum ierarhizau ei prin clase. De câte ori nu vi s-a întâmplat să pierdeți câteva puncte, chiar dacă ați scris mai mult decât x-lescu doar așa, că tac-su lui x-lescu e șmenar prin nu știu ce uzină. Zic uzină că atunci când eram noi în școlile generale, foarte puțini își deschideau afaceri.

Și uite așa a trecut ciclul primar, cu o învățătoare care se uita numai la cadourile oferite de copii de bogătani, apoi am ajuns la ciclul gimnazial. Acolo a început povestea clasei de elită. Clasa noastră, mai exact A, era cea mai bună clasă din școală. Acolo media mea de 9.20 pe an era printre cele mai mici, de aici rezultă că cel puțin 20 din clasă aveau peste 9.80(din 38 de elevi). Așa a vrut diriginta să facă o clasă de elită, apoi când s-a pus problema să trieze elevii, majoritatea părinților s-au opus și au spus că dacă colectivul așa a pornit din clasa 1, atunci așa rămâne până la final. Poate nu credeți, dar eu în generală luam note foarte bune și învățam foarte puțin pentru că nu mi-a plăcut niciodată să învăț mult și degeaba. Prindeam în clasă, făceam câteva exerciții acasă și gata.

Bun. În clasa asta de elită erau și copilași cu bani care își rezolvau foarte repede problemele. Ăia erau ridicați la rangul de super elevi doar pentru faptul că aduceau flori, cadouri pe sub mână și așa așa se mai strecura câte un 10. Apăi nene, eu și alți elevi cu o situație mai precară vorbeam câte o oră întreagă să luăm un 10. După oră erai bun de pus pe foc.

De exemplu profa de germană zicea așa :  Gondoș, citește lecția!

Îi citeam eu cât îi citeam în germană apoi.

Profa :  das ist genug.

Și punea ea acolo o notă și trezeam cu 7-8. Păi de ce? Că nu-i aduceam parfumuri sau alte treburi de gen. Ea venea și cerea broșuri apoi se trezea cu cadouri de la elevii cu bani. Bine mă.

Apoi când se puneau bani în clasă să luăm ceva profesorului de disciplina x, sărea unu din mulțime și zicea că el cumpără separat. Venea ziua în care aduceam cadoul cel mare. Normal, zâmbea oleacă apoi ne trântea o lucrare și termina bâlciul. Apoi apărea câte un de ăsta de bani gata care îi aducea un cadou de fițe și gata, era scutit să plece acasă. Apăi mă nene….

Așa nu mi-a plăcut treaba cu ochii frumoși, cu treburi pe sub catedră și alte de gen. Și chiar sunt mulți profesori care se uită la situația financiară a fiecărui elev. Și hai… să nu-mi spuneți că nu e așa.

5 comments

  1. vezi liceu-Matei;)

  2. Acum nu mai e asa. Cel puțin nu se mai practică de către elevii din clasa mea. Și chiar nu cred că ar mai avea curaj vreun profesor să primească cadouri și bani contra notelor. Chiar nu cred…

    1. :)) bine. stai tu linistit

  3. apoi sa fie sanatoasa profa de germana la cate a primit de la parfumuri,cosmetice,haine pana la oua,salata,sfecla si mobila…primea orice si acum tin minte cand intreba prin clasa CINE ARE UN TATA TAMPLar,ZUGRAV,CINE ARE OUA PROASPETE?CINE ARE PARINTII IN TARI STRAINE..:)))

    1. Mare adevăr..

Zi-mi ce ai pe suflet !

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: