Când e calamitate

Zăpada iar ne-a prins pe nepregătite, da, ăsta e titlul pe majoritatea televiziunilor. Gata, calamitate, lumea nu mai iese din casă, lumea stă în casă și așteaptă minuni.

În oraș la noi treburile se fac încet și deloc. Plugurile sunt trimise acolo unde se merită iar străzile de legătură rămân ca-n pădure. De exemplu, pe strada Eduard Sechel a trecut plugul. Zăpada de pe stradă e acum pe trotuar. Vrei să mergi undeva pe acea stradă? Bine, cot la cot cu mașinile, că pe trotuar te afunzi până la brâu.

Pe bulevarde, problema e la fel de faină. Plugurile adună zăpada în parcări sau în refugii. După mintea mea, ar trebui un tractor cu remorcă, iar toată zăpada aia să fie cărată ușor ușor la ieșirea din oraș în câmp.

Și uite așa, orice furie a naturii este luată gen dezastru, nu se poate face nimic. Toate drumurile se închid, de exemplu ieri era practic imposibil să pleci din București cu destinația Moldova din moment ce E85 era închis pe la Rămnicu Sărat. Doar dacă te ținea să zbori via Brașov apoi Moghioroș.

Parcă îs mai proști pe zi ce trece. Sunt practic incapabili să facă ceva, să lucreze așa cum trebuie. Mi se pare destul de aiurea ca noaptea să nu găsești un plug, iar ziua să te încurci de ele. De ce în țările scandinave nu se pune problema asta? Pentru că acolo lumea a evoluat. Țineți și voi minte acum două săptămâni, înainte cu câteva zile de ninsorile masive, că toți primarii se lăudau că sunt pregătiți de orice.

Și pregătiți au rămas.

La primăvară o să fie deliciu. Inundații masive, calamitate, treburi socoteli. Toată lumea o să fie mulțumită. Hai bine, înțeleg, la inundații nu e numai vina autorităților. Mai e și vină proștilor care își fac casă în albia râului. De exemplu, acum un an și jumate veneam pe valea Trotușului spre Onești. Și ce să vezi? Un fraier și-a făcut vilă la 20-30 m de râu. Păi mă, cum să faci asta? În 2005 Trotușul a rupt tot în cale. Unii sunt bătuți de soartă, le place cred eu, să sufere.

Zi-mi ce ai pe suflet !

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: