Ce mâncăm?

Fiecare om de pe pământul ăsta are o chichiță pe creier, mai exact aia cu felul de mâncare preferat. Orice om are o rețetă, un fel de mâncare pe care pur și simplu îl iubește.

 Îmi aduc aminte că acum câțiva ani au venit în vizită niște musafiri. Na, oameni mai modești așa. Mama pregătise pizza iar tata făcuse un grătar mișto de-ți pocnea fierea. Ne punem la masă ca oamenii, ne punem în farfurie și…

Gigel : Băi Vergile(Virgil îl cheamă pe tata), n-ai o ciorbă de fasole? O tocană de legume ceva? Îmi pui tu aici aluat cu amestecătură.

Eu am început să râd, eram mititel(se explică). Dar uite că omul ăla chiar vroia să mănânce o ciorbă de fasole. Putea să aibă în față ochi de rechin scăldat în fiertură din extract de lacrimă de rățușcă sau caviar și pleoapă de cercopitec. Și cum era normal, părinții mei au vrut să afle care e treaba și de ce nu mănâncă mâncarea de pe masă așa cum făcea nevasta lui. A zis pur și simplu că nu-i place și că e mâncarea prea sofisticată. Norocul lui că mai era prin frigider niște tocană de legume. Două farfurii a mâncat🙂.

Așa și eu. Dacă mă apucă zbenga și crapă ficatul în mine, fac în așa fel încât să-mi pregătesc felul preferat. În ce constă?

O porție de cartofi prăjiți cu cașcaval ras din abundență. Deasupră trântite două ouă ochiuri, așa ca să se spargă galbenușurile și să scalde cartofii. Pe urmă rumenite niște felii de salam tărănesc/mușchiuleț de porc/șuncă. Deasupra ouălelor rad brânză de burduf (moartea căprioarei în viziunea mea), multă, să simt pe limbă cum pișcă. După asta mă duc frumos în beci și scot câțiva castraveți murați, castraveții ăia mici și buni puși de bucătăreasa șefă(mama). Totul e pregătit? Desigur. După asta urmează o perioadă de maxim un minut, un minut în care stau și mă uit la farfuria din fața mea și fac mătănii. Practic ajung să-mi plouă în gură.

Și un alt obicei destul de interesant. Mă apucă noaptea târziu să sparg o ceapă și s-o mănânc cu un colț de pâine și sare. Deliciu total, dar stai că unii nu mănâncă așa ceva că e prea de sărăntoci🙂.

3 comments

  1. Amoane, ce faci man?

    Ti-am citit de prin post-urile de pe blog si unele mi s-au parut chiar bune … ma rog … din cele care te fac sa zambesti un pic de dimineata in timp ce imbratisezi cafeaua . Tine-o tot asa …

    Daca te intrebi “care Razvan?” Ala micu de a terminat Mega-ultra-giga-Cantemiru’ vietii …

  2. Mi-ai făcut poftăăăă!

Zi-mi ce ai pe suflet !

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: