Cum unii au bani iar alții nu

De când eram mititel, pe la grădiniță cred, gustam neajunsurile cu vârf și îndesat. Neajunsurile unor vremuri fără nici un viitor. Nimeni nu știa ce e cu țara asta, în ce punct se află și unde se îndreaptă. Traiul greu, devalorizarea leului ș.a. Nu cred că nu știți și voi fenomenul. Și cum eram obișnuit cu un astfel de trai, mai greu, banane mâncam doar când bătea vântul mai tare sau cădeau 10 stele pe cer, vedeam la grădiniță copii de aceeași vârstă care se jucau cu jucării automate, cu motorașe, jucării care costau foarte mulți bani. Și tot timpul stăteam și mă gândeam, așa în mintea mea de copil, cum de ei au iar eu nu. Ce munceau părinții lor de ei aveau iar ai mei munceau la fel și tot nu aveam. Nu-și permiteau să-mi cumpere astfel de jucării și mai ales dulciuri pe care eu le consideram rarități, alții le aveau zi de zi fără nici o problemă. De exemplu eu mâncam ou Kinder foarte rar. În fine, nu ăsta e rostul articolului.

Îmi este extrem de greu să cred că unii au făcut totul cinstit, totul în așa fel încât acum să se scalde în mațul cel mai fin. Nu am cum să cred așa ceva. Nu ai cum tu ca cetățean român după 22 de ani să ai palate, mașini foarte scumpe și un trai deloc greu, doar printr-o afacere cinstită în România. E imposibil. Sau cum spuneau unii că au muncit pentru palate și mașini. Nene, ce mămăliga mă-tii ai muncit?

Ca să ai ce au unii îți trebuie salariul de minim 8000-10.000 lei lunar sau să ai puț de petrol în curte. Nu faci avere cu un PF. V-ați prins la ce mă refer?

De exemplu. Am un vecin care și-a făcut un magazin prin 97-98. A găsit vad bun pe undeva pe aici și toată lumea cumpăra de la el. După 4-5 ani și-a extins puțin magazinul, l-a renovat, a adus marfă mai multă plus produse alimentare. Pe urmă și-a deschis și o crâșmă. De ce crâșmă? Pentru că birturile nu vor da niciodată faliment(pe pariu). Iar acum, după atâția ani omul o duce decent. Nu s-a îmbogățit, nu-l dau banii afară din casă. Trăiește decent împreună cu nevasta și cei doi copii. Ce a reușit el să facă cu toți banii câștigați? Și-a renovat casa(e fără etaj), și-a cumpărat o mașină(un mcv) și probabil un cont în bancă.

Dar asta vroiam să spun. A fost om cinstit și uite că tot nu a ajuns ca alții, alții care mâncă bani la cină sub formă de bancnote pane.

2 comments

  1. Si degeaba au bani daca nu au fericire…banii nu aduc fericirea dar oarecum o intretin. La batranete ce-o sa faca cu miliardele de bani? O sa si-i ingroape!
    Toti o sa-si gaseasca sfarsitul. Unii in casa, altii in inchisoare!
    O sa vina si randul tau, cand o sa ai bani garla!
    Trust me!

  2. Mai sunt și nemuritori :))

    O să bântuie pământul până se îmbogățesc :))))

Zi-mi ce ai pe suflet !

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: