Perle Bacalaureat 2012(Limba Română)

Mi-am permis să culeg câteva perle de la Limba Română proba scrisă. După celelalte probe voi mai posta. Așa că să începem cu Româna.

“Luceafarul e cea mai lungă poezie românească şi din lume, deşi nu s-a hotărât exact câte strofe are”

“Ce poate fi mai frumos ca o floare albastră? Aşa i-a venit poetului ideea să scrie despre iubirea lui cu o floare care nu creşte pe toate drumurile”.

Sper ca va (sic!) plăcut. Cred că o să mai vin şi la anul.”

“Mircea cel Mare, care prima dată a fost bătrân, stă la un discurs cu Baiazid. Acesta îl primeşte politicos, dar cu obraznicie, şi-l face în tot felul, ca pe o albie de porci”

“Mircea cel Bătrân a fost înmormântat la Cozia, împreună cu umbra sa”

“Mulţimile de boieri exploatatori îşi ţineau banii numerar în pungi. Haiducii îi atacau şi îi uşurau de bani în toate baladele”

“Balada e o specie a liricii populare inventată de Ciprian Porumbescu”.

“Limba română este curgătoare şi se întinde peste mări şi ţări”

“Latina clasică este o limbă moartă, care nu se poate vorbi decât în scris. Dupa căderea Imperiului Roman, o parte din latina clasică defunctă a devenit bulgară”.

“Dintre cele cinci scrisori trimise de Eminescu, prima este considerată a treia”.

„Nu am o carte preferată, dar m-a impresionat Abecedarul”

Să fiți sănătoși!

2 comments

  1. Aia cu Mircea cel Batran cu umbra lui e veche de cand lumea, nu e din 2012 si nu e o perla la bac, e un banc.

    1. da poate a scris cineva asta :)))

Zi-mi ce ai pe suflet !

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: