Gânduri apuse

Uneori nu analizăm ce spunem, ce aruncăm fără să ne dăm seama. Uneori mergem mai departe fără să ne pese și călcăm în picioare cărămidă cu cărămidă, cărămidă pusă una peste alta cu un strat gros de beton. Nu ne dăm seama și considerăm că așa e mai bine. Timpul le rezolvă pe toate, oare așa este? Oare timpul îmi poate da totul înapoi? Oare timpul îmi poate oferi ce i-am dat eu? Măcar puțin?

M-am nascut din dorința de a duce mai departe ceva, de a crea, de a iubi și de a muri împăcat cu gândul că am mutat munți.

Am ajuns aici. Acum după tot acest timp, îmi dau seama că poate nu a meritat acel punct pe I, poate nu a meritat să plâng atunci, atunci și atunci. Poate dacă nu făceam asta, poate altfel stăteau lucrurile. Dar gândurile mele? Dar sentimentele mele față de tot ce a fost frumos? Eu ce să fac acum cu ele? Eu ce să fac cu ele? Să le arunc la gunoi ca pe niște hârtii scrise greșit, hârtii pătate de cerneala? Nu pot să fac asta, este o problemă ce ține strict de persoana mea. Eu ca persoana greșesc, greșesc atunci când pun suflet în ceva fără să analizez pe termen lung. Greșesc, e omenește…. dar oare n-am greșit de prea multe ori? Aici revin cu chestia aia  : că un oarecare d-zeu este acolo să te bată sau să te răsplătească pentru greșelile tale. Nu, nu există un d-zeu acolo care să-și arunce privirea asupra unora. Eu am greșit, am greșit față de mine, am greșit față de persoana mea și față de propriile mele jurăminte. Dar am greșit cu un scop, am greșit știind că fac un bine persoanei de lângă mine. Și așa am acceptat din nou, am trecut peste orgoliu, sentimente, gânduri, jurăminte. Am trecut peste ele.

Mi-aș dori un zâmbet, o îmbrățișare caldă, un umăr pe care să plâng. Tare mi-e dor să plâng pe un umăr. Mă dezgustă faptul că plâng de unul singur, fumând țigări – mă dezgustă destul de mult. Ajung să cred că poate merit asta.

Până la urmă de ce am ajuns eu? În stadiul ăsta?

Pentru că ce mi-am făcut cu mâna mea, asta primesc acum. Pentru că atunci când am greșit față de mine și m-am gândit la cel de lângă nu m-am gândit la viitor, nu m-am gândit pe termen lung. Și acum, pentru ce mi-am făcut atunci, acum stau și plâng de unul singur.

Regret, regret că n-am pus preț pe ceea ce simțeam eu, pe ceea ce îmi doream și eu, regret fiecare cuvânt lăsat de la mine în favoarea a altceva. Regret că am lăsat nevoile mele, regret enorm.

Acum nu pot schimba nimic. Acum sunt doar eu, exact ca acum ceva vreme, exact așa, singur, cu muzică în căști, pe o oarecare bancă din acest parc sumbru care îmi aduce aminte doar de greșelile mele. Nu pot merge mai departe, cel puțin acum. Benzina m-a lăsat undeva între ciocan și nicovală, iar ciocanul cade des. Am nevoie de timp, dar vezi tu…. cititorule, acest lucru distruge încet și sigur.

Nu sunt ca alții, nu sunt după un tipar anume. Sunt chiar invers. Pot spune că sunt un prost. Poate e prima dată după o perioadă bună de vreme când am o impresie foarte proastă despre mine. Am intrat ușor într-o depresie fără să-mi dau seama, de fapt am căzut într-o astfel de depresie. Mi-e practic silă de oameni, de oameni de tot soiul.

Mi-aș dori să mă asculte cineva, să-i plâng pe umăr și să înțeleagă ce simt eu, să înțeleagă ceea ce simt eu. Să înțeleagă că sunt un suflet. Asta mi-aș dori, dar din păcate astfel de oameni există ca pepenele verde pe plantație atunci când e iarnă pe undeva prin Vladivostok.

Mi-e frică de gândurile mele ascunse, mi-e frică de ce aș putea face. Mi-e frică de fiecare moment de slăbiciune. Mi-e frică de absolut orice s-ar putea întâmpla cu mine.

Timpul le va rezolva…. timpul va trece peste mine.

6 comments

  1. Știi prea bine că sunt lână tine!!

  2. offf mai Andrei… ce poti tu scrie aici…

    1. ce pot scrie aici?

  3. ma deranjeaza enorm de mult articolul asta…si regret faptul ca l-am citit…dar nu am nimic personal cu tine…insa cu mine care am facut si inca fac aceleasi greseli…si stiu ca o sa le fac mereu pt ca ceea ce doresc altii pt mine e mereu pe primul loc…ma deranjeaza articolul asta pentru ca m-a invitat (fara sa am alegerea macar sa pot accepta) sa ma gandesc..sa imi dau seama…si mi-as dori mult sa nu fie asa…mi-as dori mult sa nu mai fiu…ingonjurata de multe suflete “prietene” si totusi…sa fiu …atat de singura…

    1. Îmi pare rău!

  4. […] ziceam în prima parte, timpul le va rezolva pe toate. Sau poate nu este așa. Poate doar noi credem asta și uităm, dar […]

Zi-mi ce ai pe suflet !

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: