Bun rămas…(partea 1)

– Îți spun doar un bun rămas, lume rea! Nu cred că mă mai interesează ce va zice lumea despre mine. Am pierdut tot. Am pierdut absolut tot și nu mai există nimic pe lumea asta care să-mi aparțină. Sunt conștient că ce spun eu acum nu aude nimeni și nici nu va auzi cineva. Așa să-mi fie de acum și pe mai târziu. Iar dacă trupul ăsta, trupul meu secerat de răutățile altora, va atinge tarele beton de jos, atunci sufletul meu să zboare liber spre toate zările.

Zicea asta, singur, de pe balustrada rece a unui bloc înalt. Pierduse tot. Nevasta lui murise într-un tragic accident de mașină în urmă cu 2 ani. Afacerea pe care intreprindea se duse și ea. Datoriile, taxele mari îl făcuse să piardă tot iar băncile îi puseră sechestru. Nu mai avea nimic de pierdut.

– Mi-aș fi dorit, dragă Claudia, frumoasă ființă ce mă privești acum de acolo din ceruri să-mi fi făcut copilul… măcar așa rămâneam cu ceva. Dar ai plecat, împreună cu pruncul în pântec.

– Stai!

Un strigăt se auzi din spatele lui.

– Stai! De ce vrei să faci asta? Crezi tu că ăsta e răspunsul?

– Stai acolo și nu te apropia.

– Aici stau. E destul de mult până jos. S-ar putea să te răzgândești în cădere dar nu vei mai putea face nimic. Te-ai gândit la asta?

Se întorse să vadă cine-l opri din crudul act. Un chip frumos îi îndulci lacrimile, doi ochi mari ce-l priveau de la câțiva pași.

– Aici am venit și eu deseori. Am zis de multe ori că voi face asta dar niciodată nu am avut curajul. Hai jos, hai stăm puțin de vorbă, bem o cafea, am adus cu mine. Aici obișnuiesc să-mi limpezesc gândurile. Hai, o împărțim.

– Nu te băga!

– Bine. Uite, eu mă așez aici, îmi fumez țigara liniștită și îmi văd de treaba mea.

– Ești așa de frumoasă. De ce ai vrut să faci așa ceva?

– Știu și eu… Un idiot m-a făcut să-mi pierd mințile, am crezut în el și în ce-mi zicea. Practic l-am prins cu altul și atunci am zis că s-a terminat lumea. Dar era un idiot, nu merita așa ceva. Nu merita să-mi dau sufletul pentru el.

Stătu puțin pe gânduri și….

– Așa este….

– Păi? Tu de ce vrei să faci asta?

– Ți-am zis. Nu te băga.

– Și pe tine te-a părăsit? Pentru cineva care face un lucru rău unui suflet, nu merită nici măcar să verși o lacrimă. Nu merită nici măcar un zâmbet.

Atunci se enervă și coborâ spre ea.

– Ți-am zis! Nu e treaba ta! Așa că te rog să nu mai zici nimic despre ea. Gata! Nu e vina ei că nu mai există….

– Ah…. îmi cer scuze că am tras o concluzie fără să o gândesc. Hai, stai jos. Bine că ai coborât. Hai stai jos aici, stăm puțin de vorbă și apoi îți continui lucrul prostesc de l-ai început.

Se așeză lângă ea.

– Dă-mi te rog o țigară domnișoară…. Scuze, cum te numești?

– Anca. Tu?

– Tudor…

– Poftim Tudor. Cafea ai aici. E amuzant…

– Ce ți se pare atât de amuzant?

– Nu credeam că am să beau o cafea cu cineva aici. Dar niciodată nu e prea târziu.

– …mda!

– Uite. Nu vreau să mă bag în problema ta. Înțeleg cât de mult te distruge pierderea ei dar nu cred că ea vrea să te vadă izbit de beton și așteptând cruda moarte. Dar spune, cu ce te ocupi?

– Nu mă mai ocup cu nimic. Sunt lefter. Nu mai am nimic. Băncile mi-au luat tot.

– Ah… să înțeleg că asta ți-a umplut paharul?

– Da. Cam așa ceva.

Pentru moment uitase pentru ce venise acolo. O privea, de parcă era venită din altă lume. Pentru moment era fascinat de cum vedea ea totul.

– Dar tu, cu ce te ocupi?

– Eu? Eu am terminat facultate și acum încerc să-mi găsesc ceva de lucru. Nu e cine știe ce. Ai mei nu mă mai lasă să vin acasă, cică sunt un copil nedorit. Dar ce-mi pasă mie?

– Ah… îmi cer scuze.

– Nu face nimic.

Era îmbrăcată cu un tricou colorat, avea niște blugi scurți și bocanci de iarnă în picioare. O privea și încerca să înțeleagă ce e de capul ei. E subțirică ca un pai dar de o frumusețe aparte. Un păr blond, cu ochii verzi și câțiva pistrui pe ambii obraji.

– Poftim, mai vrei o țigară?

Nu răspunse dar luă pachetul și-și scoase o țigară.

– Dă-ți sacoul ăla jos de pe tine. E cald. Ce ai fost tu? Director? Ai lucrat la birouri?

Fără să răspundă, lăsă sacoul lângă el. Îți scoase cravata și o aruncă. Își aprinse țigara, sorbi o gură de cafea și…

– Acum eu ce ar trebui să fac?

– Poveștile noastre sunt destul de diferite. Dar uite. Măcar încearcă. Poți realiza multe, chiar dacă ești la pământ.

Va urma….

One comment

  1. Intr-adevar oamenii care sunt in stare sa faca rau unui suflet care ii iubeste nu merita nici cea mai mica lacrima..

Zi-mi ce ai pe suflet !

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: